Nu-l cheamă moș Prună, dar tot Humuleștiul îl strigă așa. Când trec cu bicicleta pe ulița lui tot timpul mă zgâiesc peste gard să-i văd curtea. Îmi place că are casa veche cu prispă înaltă și cerdac iar într-o parte se vede grajdul cu o capră și ceva orătănii.

In dimineața asta nu trebăluia singur. Ci cu femeia care i-a fost alături într-o viață întreagă și încă un pic.

Nu puteam să nu intru să-i fotografiez. Erau bucuroși că le-am trecut pragul și m-au întrebat dacă le aduc și lor o poză. Nu-i prima oară când vorbesc cu moș Prună și simt acel nod la baza gâtului.

Emoția este, până la urmă, acea întrebare la care nu primești un răspuns imediat. E ceea ce ți se întâmplă să astepți ceva, zi de zi, de o viață.

Această postare este înscrisă în concursul Operațiunea TFB 12 – un eveniment organizat de Foto Union și Pensiunea Doi Căpitani.