Cochetărie de fetiță ?>

Cochetărie de fetiță

IMG_20160601_133829

Iubesc prea mult fotografia asta. O am din toamna trecută când, trecând în viteză cu mașina pe lângă porțile cu gardul vechi, am frânat brusc, pe dreapta. M-am dat jos bâjbâind după aparat, îl am ori în geantă ori pe bancheta din dreapta. Pe vremea aceea nu-mi plăceau culorile fotografiilor făcute cu telefonul meu pe care-l aveam atunci și făceam poze cu Samsungul primit de la prietena mea, Oana.

Deja eram cu respirația tăiată. Mă lăsasem surprinsă de porțile masive cum nu se mai fac acum, de streașina bătută cu draniță de brad, de stâlpii puși cu nădejde ca să țină și gard și poartă. Cine știe câte generații au deschis și închis poarta acestei case? Dar m-au surprins mai ales romburile din scânduri bătute de la įnceputuri, ca niște accesorii cochete ale unei case tradiționale.

Mi-aduc aminte perfect momentul când a ieșit fetița pe poartă. Pe acea poartă! E mai mult decât o amintire, a rămas senzația: aceea că fetița întruchipa copilăria toată.

M-a văzut cu aparatul în mână că-i fotografiam porțile curții și nu a avut niciun gest de retragere. Poate unul mic, foarte mic, dar i-am zâmbit.

Și ea mi-a zâmbit. A fost singurul ei gest de cochetărie. Zâmbetul.

A format același vag romb zâmbind curat ca toată copilăria ei, cu două puncte în obraji, ridicându-i pomeții. Zâmbea și cu ochii.

M-am gândit că și rombul de pe porți ar putea fi un zâmbet al lor, un mod prietenos de a-ți da binețe când treci pragul în curte.

Toate zâmbetele astea, romburi frumoase, ale fetiței și cele de pe porți, mi-au luminat ziua toată.

Rămâi așa, fată frumoasă, să-ți amintești mai târziu că ai ieșit pe cea mai frumoasă poartă din sat când te-am văzut eu.

Zâmbetul să-ți fie cea mai de preț cochetărie. Fițele lasă-le fetelor comune. Nu ești tu de ele.

Ai grijă de tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *