Nu e prima dată când spun că stau la țară dar mă simt mai orășeancă decât orice doamnă de la oraș.

Pentru că la treizeci și ceva de kilometri de Humulești e Teatrul Tineretului, da, acel teatru vestit, de unde au plecat spre capitala noastră marii actori ca Mălăele sau Maia Morgenstern și la care, împreună cu prieteni buni, mergem adeseori să vedem câte o piesă.

Ok, ce vreau să spun cu asta. Am fost aseară la Piatra Neamț, unde fetița prietenei mele a jucat în Sala Mică a Teatrului Tineretului. Au fost de fapt mai multe scenete din Caragiale, iar Aura –   căci despre ea e vorba – a avut rolul lui Mam’mare din D-l Goe. 

Deși dacă abia are nouă ani, a jucat mai ceva ca un actor adevărat, o simțeam cum vibra acolo pe scenă, a mai și improvizat o replică atunci când partenera de scenă i-a dat coșulețul jos de pe scaun. Mergea cu bastonul, adusă de spate și cu vocea schimbată, de băbuță, ce mai, artistă în toată regula.

Dar nici ceilalți copii nu erau mai prejos. Jucau liber, știau singuri când să intre sau să iasă de pe scenă, nu le sufla nimeni ce ar fi avut de spus, de făcut.

Despre cel care i-a pregătit, pot să spun că e actorul Rareș Pîrlog pe care l-am văzut în iarna asta jucând în piesa de teatru Revanșa, în rolul Sabino. O piesă a unui dramaturg italian din care am reținut, printre altele, copacul de pe scenă cu portocale înfipte prin crengi. Ce a făcut cu copiii pe scenă, a fost o treabă grozavă.

Văzând jocul copiilor, dezinvoltura lor de a intra în rolul personajelor, bucuria de a fi pe o scenă, toate astea îmi întăresc convingerea că și ei își doresc să aibe și alte preocupäri, dincolo de școală, telefoane mobile sau calculatoare. Sunt ca niște bureți care absorb informație, dar importantă e calitatea ei. Sunt deschiși la nou, vor creativitate, activități din care au ce învăța, jucându-se. Îi văd când lucrez cu ei în lut, când modelăm împreună.

Mi-a fost drag să fac un drum special la Piatra Neamț ca să-mi petrec seara văzând și încurajând niște copii care jucau pentru noi, niște oameni mari, spectatori. I-am aplaudat, la sfârșit, din tot sufletul pentru că toată acea oră cât a durat spectacolul, a fost un timp de calitate, neprețuit.

Mulțumim, Aura. Să ne mai chemi.