Un Festival Medieval ?>

Un Festival Medieval

Avem sărbătoare la Târgu Neamț. În cel mai apropiat weekend de 2 iulie când e Ziua Cetății Neamț, se organizează Festival Medieval cu domnițe, cavaleri, baloți de paie și omuleți în armuri. O atmosferă relaxată, așa, în care se încearcă să se elimine kitsch-ul și să pătrundă și evenimente puțin „altfel”.

Faptul că s-au organizat concomitent două programe, unul din Parcul Cetate și celălalt chiar din Cetatea Neamț, a fost un lucru bun pentru turiștii din zonă tocmai că au avut de unde alege fel de fel de activități. Dar poate fi și un inconvenient, de exemplu faptul ca Mike Godoroja a cântat unui singur (sau doi) spectatori din cetate, cu o întârziere de două ore față de ora programată.

In rest au fost diferite ateliere de manufactură, expoziții de arme și demonstrații de luptă dar și expoziții de carte (istorie, arheologie, etnografie). Cam tot ce se asortează la astfel de fesivaluri și spre bucuria copiilor că au putut mânui halebarde și topoare precum cavalerii de altă dată.

Ceea ce a dat culoare acestui eveniment a fost prezența meșterilor din Parcul Cetate, artiști populari care au venit cu ii cusute de ei, sculpturi în lemn, covoare țesute sau mobilier din lemn.

Mi-a plăcut mult aseară că la spectacolul folk au aplaudat si copii, și tineri care nu păreau ascultători de astfel de muzică, dar și mămăici cu batic pe cap care zâmbeau frumos  stând pe baloții de paie. Chiar foarte atingătoare imaginea asta.

Am văzut fete de-ale noastre care s-au străduit să se îmbrace asortat la aceste manifestări. Fie cu rochițe lungi, fie cu diademe romantice pe cap, renunțând pentru o zi, două, la converșii zilnici. Bravo lor.

Am făcut eu ceva poze, dar am alergat și eu cum am putut între deschiderea Târgului de Meșteri Populari din Ținutul Neamț din Parcul Cetate, Lungu’s Mall-ul meu și activitățile din interiorul Cetății Neamț. Am vrut să mă bucur de a fi prezentă în mai multe locuri. IMG_20160703_103245_HDRIMG_20160702_202822_HDRIMG_20160702_193531_HDRIMG_20160702_193358_HDRIMG_20160702_114552_HDRIMG_20160702_113528_HDRIMG_20160702_131738_HDRIMG_20160702_131506_HDRIMG_20160702_125742_HDRIMG_20160702_193211_HDRIMG_20160702_130202_HDRIMG_20160702_111852_HDRIMG_20160702_203334_HDRIMG_20160702_200351_HDR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *