La Vadu
Este ceva în noi care vrea să ne amintească de unde am plecat. De la simplitate, normal, curat. Un fel de memorie în stare latentă care ne determină să facem o buclă în timp și să ne așezăm în locuri și printre lucruri normale.
Așa am nimerit la Vadu, o plajă sălbatică prin nisipul căreia ieșeau tufișuri de iarbă și care mi-a amintit, cumva, de Letea. După câteva zile de stat la soare pe șezlonguri și cu muzici bubuind în urechi de la difuzoarele teraselor din apropiere, am zis că ne-a venit dorul de stat, ca în copilărie, direct pe nisip, doar pe prosop. Și cum prietena prietenului prietenilor noștri și-a deschis o Cherhana taman unde ne doream noi să mergem, în natură adică, hai la Vadu, după plaja Corbu, mai încolo de Năvodari.
Ca să încep să scriu în cuvinte acum, tot ce simt, am luat aer în piept. Pentru că a fost senzațional. Începând cu drumul – o parte asfaltat, o parte nu, apoi tot decorul până la plajă cu păsări sălbatice, o broască țestoasă pe care am văzut-o traversând liniștită șoseaua până în balta de alături, apoi stuf, stâlpi vechi din beton care altă dată făceau parte fintr-un sistem de irigație. Frumos, frumos de tot, ce mai!
Ca să ajungi de plaja de care zic, treci de Corbu până ajungi în Șoseaua Vadu, chiar așa scria pe plăcuță, faci dreapta, treci de o dita fostă fabrică ruginită, dezafectată apoi se bifurcă drumul luând-o iar la dreapta, intrând pe un „drum de țară”, neasfaltat. Merită toate hurducuielile, zău. Sunt doar vreo trei km, dar te așteaptă raiul.
Mai întâi dai de Cherhanaua Bosoancă Vadu. E o terasă nouă amplasată lângă vechea cherhana, iar arhitectura ei mi-a amintit de terasa de la Hanu Ancuței. Cu stâlpi groși din lemn, acoperiș din stuf, decoruri cu nisip, etajeră dintr-o barcă veche, un cap de scafandru metalic, lampadare vechi deasupra barului. Pe scurt, mi-nu-nat! Aici am mâncat cea mai bună salată de pește marinat făcută chiar de patronul cherhanalei. Apoi borșul de pește din vreo trei sortimente de pește pescuit din noaptea trecută. Scriu clar, #recomand.
De la cherhana până la mare sunt 50 m. Mergi prin amestecul de nisip fin și iarbă, ceea ce-ți dă sentimentul acela de oarecare sălbăticie. Și când mai vezi și rațe sălbatice zburând deasupra mării, chiar simți că respiri aer curat, dar eu am avut și un ușor sentiment că am năpustit peste mediul lor, natural. În fine, mi-am zis că tot de noi, oamenii, depinde să conviețuim natural cu viețuitoarele care dau viață acestui loc. Măcar să le lăsăm curat când plecăm din mediul lor și să nu facem prea multă gălăgie. Deși noi am râs mult și cam tare.
Trebuie neapărat să spun că lângă noua terasă, patronii au păstrat vechea cherhana în care, atunci când am intrat, parcă m-am întors în timp. Pe sus se vedeau vechile bârne și stuful original al acoperișului pus acum 70-80 de ani, iar pe jos rămăseseră șinele pe care erau împinși vagoneții plini cu pește prins din mare. Am văzut cu ochii minții cum pescarii din alți ani trebăluiau prin hala asta imensă.
Ziua petrecută la Vadu a fost o experiență, o zi altfel, specială. După tentativa cam eșuată de a găsi plajă sălbatică la Popasul Pescarilor de la Olimp, am reușit, în schimb, la Vadu. Iar Chehanaua Bosoancă a fost ca o cireașă de pe tort.
Câteva fotografii poate vor lămuri. Fugiți în natură, nu-i de stat, prostește, în fițele de la Mamaia.