Cum a devenit cuvântul „artizanat” peiorativ ?>

Cum a devenit cuvântul „artizanat” peiorativ

Stau în Humulești și am un mic magazin de artă populară la baza Cetății Neamț. Cu tradițiile m-am întâlnit târziu, după ce am terminat Facultatea de Mecanică, măritată fiind cu un humuleștean. Dar am o amintire din copilărie când mama mea educatoare, decora scena tot timpul la serbările copiilor de la grădiniță, cu un covor țesut din lână, cu trandafiri, zestre de la bunica.

Dacă nu era aplecarea mea spre lucrul făcut de mână sau atracția către obiectele realizate manual, poate că nu alegeam acest drum. Am început prin modelarea lutului și am terminat prin a crea figurine din lumea lui Ion Creangă.

Dar drumul a fost lung, am studiat, am exersat, nu am considerat niciodată că ce fac eu e bun si gata! Am ținut cont de sfaturile pertinente ale muzeografilor sau ale unor ceramiști, poate că am început dintr-o joacă, dar m-am luat în serios și am încercat să mă perfecționez.

După prima mea invitație la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București, de Petru si Pavel  în 2002  la Târgul de Meșteri Populari am descoperit o nouă lume, cea a oamenilor simpli dar adevărați. Lângă standul meu cu personaje erau femei care aveau covoare țesute, minunate, erau olari cu vase din ceramică ridicate pe roata olarului, arse și smălțuite tot de ei. Mai încolo era un meșter lemnar care avea niște blidare și sărărițe de toată frumusețea. Și-atunci mi-am dat seama că fac parte din această lume, ca ăsta e drumul meu, să realizez obiecte care-i fac pe oameni să vibreze atunci când iau un lucru făcut de mâinile și mintea mea.

Prin toate expozițiile la care particip încerc să mă lupt cu ignoranța unora în fața tradițiilor. Pentru că permanent explic celui care trece prin fața standului unde expun, cum este fiecare obiect realizat, câtă muncă și ce arderi sunt la realizarea acestora.

Sunt supărată când cineva mă întreabă „n-aveți ceva de atârnat la oglinda mașinii?” sau  dacă n-am fântâni pe care scrie România ori de ce nu am eternele ciuperci din lemn, pictate cu roșu. A! Și să nu uit de acele tablouri care au și ceas și cap de cerb turnat din ipsos pe care desigur scrie România…. Offf.. Atunci le spun așa celor care au urechi de auzit: deschideți ochii și nu plecați de acasă cu o idee fixă cu ce anume vreți să vă luați pentru că asta ati văzut la un vecin de bloc. E posibil să vedeți și alte lucruri mult mai interesante față de ce și-au luat alții.

Devine peiorativ artizanat atunci când se confundă orice obiect realizat manual cu acel obiect care de fapt, nu are nicio valoare estetică și care nu are nicio întrebuințare. O farfurie traforată sau o ipsoserie de prost gust, făcută-n grabă n-au nimic în comun cu arta populară. Căutătorii de artizanat sunt, de fapt, neștiutori de tradiții autentice, sunt cei care își încarcă terasele cu grămezi de obiecte așa zise rustice si n-au legătură cu arta populară.

Întrebarea corectă era: CÂND a devenit artizanatul cuvânt cu sens peiorativ? Deoarece CUM, știu de ce: din cauza ignoranței.

received_10153677611609886

Foto: Cristian Șuțu, la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, București, 2015.

One thought on “Cum a devenit cuvântul „artizanat” peiorativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *