După Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri din Deltă, din luna mai, am prins curaj să fotografiez oameni. Și nu doar să-i abordez, ci și să fotogeafiez în general.

Humuleștiul, din acest punct de vedere, e extrem de ofertant. Oamenii sunt hâtri, foarte expresivi, fețele unora spun mai mult decât ar putea spune în cuvinte. Nu ies la pozat cu planuri de a capta ceva anume. Poate fi un copac, o poartă, un om care duce vaca acasă de la păscut.

In ultimul an am cules o serie de imagini cu oameni care m-au făcut să mă opresc din drumul meu și să-i surprind într-o imagine. Nu vreau să mă umflu în pene, sunt realistă și-mi dau seama că sunt niște încercări de-ale mele. Nu sunt nici pe departe capodopere. Fotografi cu experiență ar zâmbi, sigur, de modul cum am editat portretele, ori cum am focalizat sau, mai știu eu, de ce greșeli de amplasare pe mediane sau lângă mediane am mai făcut. Ca să nu mai spun că toate sunt cu telefonul. Să zic? Un Xiaomi, model Redmi (China…), dar are cameră Sony.

In fine, în aceste încercări ale mele a avut încredere Liliana Nicolae pentru a doua oară. Pentru că prima încredere mi-a acordat-o când a ales pentru coperta cărții ei „30 de povestiri adevărate” una din fotografiile mele și despre care am scris în postarea „Poarta neferecată”.

M-a rugat să vin la lansarea cărții, care a avut loc la Ceainăria Librăriei Cărturești, cu o selecție de fotografii cu portrete de oameni din Humulești pe care i-am surprins pe ulițele satului. Le-am printat pe coli A4 dupa care le-am lipit simplu pe cartoane mai mari.

Am avut o reținere la început. Doar una mică, până când Liliana, fermă, mi-a zis că e foarte potrivit sa vin cu această mică expoziție „plecând de la premiza că fotografiile tale sunt despre oameni simpli și adevărați așa cum sunt și reportajele mele”.

Punct.

Lucrurile spuse cu sinceritate ajung la suflet. Iar evenimentul a fost pentru mine unul grozav. Am cunoscut oameni noi, interesanți, de la care am avut ce învăța, asculta, afla. Sala părea neîncăpătoare, dialogul a fost liber și m-a impresionat maxim coada de cititori în care fiecare aștepta cuminte să-i vină rândul la autografe.

Am vorbit și eu, sper că puțin, se mai întâmplă să te lași uitat cu microfonul în mână, dar n-am simțit rumoarea plictiselii în sală. Din contră, pe ici, pe colo, ochi veseli mă urmăreau și trăiau cele povestite de mine.

Toate fotografiile din expoziție se pot vedea pe contul meu de Instagram @ionelalungu_humulesti având hashtagul #humansofhumulesti.

Unul din portretele preferate ar fi cel al lui Cristi zis Bulion. E cel care stă cocoțat pe baloții de fân, fumând spiritual.

Cred că mai vreau la expoziție.

---