Am trecut pe lângă ea într-o zi fără soare. Văzusem inițial căsuța toată apoi văzusem detaliul. Uneori mă enervez pe mine că mă apropii prea mult de lucruri.

Am stat cu obiectivul telefonului cât să cuprind fereastra, o bucată din gard și verdele acoperișului. Landscape nu cuprindea bine așa că am făcut Portrait. Fondul alb al varului întregea frumos cadrul. Am zis să mai trec în altă zi, la altă oră  ca să văd cum arată același cadru dar la ore diferite.

Și am văzut. La ora 10 dimineața nu m-a încântat lumina, era o linie orizontală, paralelă cu gardul și în plus mai pica o umbră de la nu știu ce stâlp de pe trotuarul de pe partea cealaltă. Am început să-mi notez orele.

Am continuat cercetările și mă  obseda fereastra aceea. Altă dată am văzut o pasăre în zbor deasupra casei și pac, am prins-o.

Știam de Koci – instagramerul, în pozele căruia apare tot timpul profilul unui om cu pălărie, că el stă în anumite locuri și opt ore până apare un nene cu pălărie ca să-l prindă în ACEL cadru. Da. Sau merge după acel nene până dă de cel mai potrivit cadru. Eu sper să nu ajung în asemenea hal, dar mă atrage studiul fotografiei. Și s-o fac după simțurile mele.

Așa că într-una din zile – am trecut pe la ora 14 – umbra cădea într-un unghi interesant. Am mai stat cam jumătate de oră să văd cum se transformă unghiul și lumina. Pe la 14,30 era perfect. Și am pozat.

Atunci mi-a trecut prin cap că în acea fereastră ar fi frumos să apară un chip de om. A doua zi era iar nor și nu m-am dus, dar în următoarea zi cu soare mi-am făcut drum pe la 2 după amiaza, așa că am intrat în curte, apoi în casă printr-o intrare din spate. Mi-am zis că trebuie să fie un om în casă, nu se poate.

Înăuntru era o femeie care trebăluia, m-am prezentat, a zis că mă știe, așa că mi-a fost ușor s-o rog să iasă la geam ca să o prind în poză.

Și am pozat-o.