Portret ca altădată ?>

Portret ca altădată

Ce vreau să povestesc aici e despre experiența pe care am trăit-o aseară văzând cum se derulează o ședință foto ținută de Cristian Șuțu într-un studio montat ad-hoc la noi, la Humulești. Amănunte despre acest nou proiect al lui – dintre atâtea altele legate de Portret – le va da chiar el, când va considera.

M-a sunat acum o săptămână să mă roage să-i adun cumva pe oamenii satului, cei pe care îi pozez și sunt în albumul #humansofhumulești, iar el să vină să-i fotografieze în stilul lui, într-o zi stabilită.

Eu îi captasem de-a lungul timpului în mediul lor, pe prispa sau în bucătăria lor, iar conceptul lui Șuțu era de portret făcut în studio ca altădată, cu o pânză în fundal, reflector, aparat profesional și tot ce trebuie.

M-a încântat pe loc ideea, mai ales că era pentru o cauză nobilă, era pentru oamenii din sat care puteau astfel să se facă și mai cunoscuți. Și nu orice fel de oameni, ci aceia cu fețe brăzdate, cu mâini care au fost muncite o viață și care ele singure ar fi niște portrete.

Îi anunțasem din timp că „vine un fotograf din București” să le facă poză. M-am dus la fiecare în parte și le-am bătut în poartă, au zâmbit, s-au făstâcit, dădeau din colț în colț spunând „iii, da’ și sâ facă poză la o babâ ca mini…”

Am stabilit la mătușa tanti Claudia că va fi sediul central al acțiunii. Adică în camera bună vom pune pânza și monta reflectorul.

cof

A sosit și ziua, l-am condus pe domnul Șuțu, împreună cu prietena mea Felicia, pe dealul Humuleștiului unde, dragii de ei, abia așteptau sa fie fotografiați.

rhdr

Eu, drept să spun, eram toată emoționată. Mă gândeam că poate e sâmbătă seară și s-au luat cu treburile, poate că uitaseră de ședința foto, poate că între timp nu mai voiau să vină. Și eu mă puteam face de toată bafta față de omul care bătuse atâta drum ca să-i prindă în portret. Și ce bine că printre oamenii brăzdați de timp, am găsit urmași demni de aceștia, precum Monica, nepoată de-a Mariței lu Valică împreună cu copiii – strănepoții.

cof

Vai. Nici vorbă. Am strigat peste gard la tanti Marița lu Valicî, la Nenea Niculae Jeru, la tanti Tinca, la tanti Jana, la Bistriceanu, la tanti Fănica și la Țuțu, la Monica și copiii ei frumoși, la Cuță, la tanti Maria. Și toți au lăsat ce făceau și soseau stoluri, stoluri spre casa unde avea să se întâmple ședința nemaiîntâlnită.

Mi-a spus tanti Claudia ca nenea Niculae, om de 95 de ani, mă așteptase de la 10 dimineața pe prispă și a venit s-o întrebe de două ori dacă nu am sosit?

M-a răvășit.

Dar s-a lăsat și cu râs, desigur. În stilul humuleștean caracteristic, o mătușă a strigat către cea fotografiată, cât așteptau la rând să le vină rândul: „fa, Marie, îți fași pozî ca să ai și puni pi săcriu?”. Că așa-s oamenii la Humulești, sunt mucaliți, își râd unii de alții fără să se supere și iau viața așa cum e.

mde

Curtea s-a umplut de viață și veselie, tanti Tinca mi-a fost tare dragă cu basmaua ei neagră pe care și-o tot aranja ca să iasă ghini în poză iar „băieții” aveau ilicul bun împletit din lână toarsă.

Oamenii aceștia ar trebui pozați în fiecare zi. Pentru că mereu își găsesc ceva de făcut, nu stau o clipă cât e ziulica de lungă, e ori de adus vițica de la pășune, ori de strâns merele din ogradă, ori de învârtit într-o oală tochitura. Ori de citit dintr-o carte de rugăciuni, în zi de sărbătoare. Toate astea fac parte din viața lor, frânturi din ce sunt ei și prea puțin din ce suntem noi, azi.

Am simțit la această ședință foto că s-au simțit importanți. Că EI contează. Și-au adus aminte sa zâmbească frumos la camera, cum poate nu au mai făcut-o demult, poate chiar din tinerețe.

rpt

One thought on “Portret ca altădată

  1. Felicitări celor care au organizat această ședință foto , cu niște oameni creștini și minunați din HUMULESTI ,urmașii lui CREANGĂ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *