M-a întrebat un tânăr, odată, ce reprezintă rombul, ca simbol, în cultura românească.

I-am zis inițial că rombul apare și pe covoarele moldovenești țesute, apoi exemplul clasic este cel al Coloanei Infinitului a lui Brâncuși, cu romburile acelea suprapuse, chit că acelea sunt în spațiu, nu în plan.

Apoi mi-am amintit că pe unele porți vechi de prin Humulești sunt niște scândurele bătute în cuie în formă de romb.

Tot căutând în minte răspunsuri, am zis că o să mă documentez mai mult și o să-i trimit răspuns.

Mi-am luat tema în serios și am căutat într-un album pe care-l aveam în bibliotecă despre sculptura lemnului și am dat peste niște poze cu încrustări în formă de romb pe blidare vechi.

Și tot căutând așa, înconjurată de cărți și documente, mă întreabă Costi ce mă tot frământ atâta?

– Păi uite, a văzut un tânăr lingurițele sculptate de tine, aveau niște romburi făcute din cuțit, și m-a întrebat ce e cu romburile astea? De unde vin ele?

Răspunsul:

Țăranca simplă, cea care țesea, nu spunea, nu-și definea noțiunea de romb. Figura aceasta geometrică e înălțarea spre cer, precum coloana infinitului.

Așadar, în tradiția populară nu exista rombul. Noi, astăzi, folosim noțiunea aceasta.

Pe lingurițele acelea nu erau însemnate romburi, ci semne.

Niciodată nu s-a gândit țăranul că „ia hai să fac aici un triunghi, aici un pătrat.” Ci a țesut așa cum i-a venit mai ușor la războiul de țesut.

Și acum mă gândesc că femeile simple de la țară care fac prăjiturile din foi cu cremă între ele, taie în formă de romb prajitura pentru a o pune pe platou. Le taie așa „ca să fie frumos”.

Ce se întâmplă cu celelalte forme geometrice? Cercul, pătratul, dreptunghiul. Că despre triunghi nu mă întreb. Lipesc două triunghiuri de una dintre laturile congruente și obțin un… romb.

---