La Humulești toată lumea se cunoaște după poreclă, dar nimeni nu se strigă așa. Chiar iese cu supărare.

Azi am întâlnit un om care mi-a zis chiar el care-i porecla lui și pe care a moștenit-o de la bunicul.

– Eu îs Irimia, dar suntem mulți cu numele asta. Sunt de-a lui COȘTEI, că mai e un Irimia, da’ lu ăla ii zice Limbă și mai e altul Trei bărboși.
– De ce Coștei?
– Bunicu’ meu, când se ducea la școală – cum erau vremurile pe-atunci – își punea caietul și cartea într-un sac de cânepă care era de fapt pentru cărat făina de popușoi. Coștei se numesc sacii ăștia. Copiii cred că au râs și l-au strigat așa de i-a rămas Coștei numele. Așa i-a spus și lui tata, așa mi-a rămas și mie și fraților mei.

Sinceritatea lui domn’ Irimia, zis Coștei mi s-a părut dezarmantă și un prilej bun de povestit.

#PovestiDePeOzana