Nu eram pregătită să văd un film românesc, cu atât mai mult „Anul Nou care n-a fost”, mă gândeam: iar despre revoluție, iar cadre lungi cum mănâncă unu’ dintr-o strachină, iar teatru filmat care se vrea film. Anticipări, gen, ca să mă exprim ca în zilele noastre. Dar, NU. Filmul a început pe fundal cu Dida Drăgan, total neașteptat, care m-a scos din ce credeam că va fi stereotip și mi-a stârnit curiozitatea. Pe măsură ce se derula filmul m-a…
Nu vin eu acum să povestesc filmul. Că nu-s chiar Irina Nistor. A zis cineva că a văzut filmul la Cinema Dacia, din Piatra Neamț, adică într-un mod vintage, cu sonorul de-ți faci urechile pâlnie sau urmărești buzele actorilor ca să dibuiești cuvintele. Așa că m-am bucurat că l-am vazut într-o sală modernă de Mall din ziua de azi. Pentru că am putut să aud tot. Să văd tot. Să simt tot. Filmul e o sumă imensă de fotografii derulate…
Ei nu, nu o să povestesc filmul „Două lozuri” pe care l-am văzut la Cinema City Suceava. Dar am rămas cu gândul la el și la toată acțiunea filmului, l-am băgat într-un sertar pe care din când în când îl mai deschideam, mai analizam puțin, iar mai lucram ceva în atelier și iar îmi mai aminteam vreo fază. E genul de film românesc din Noul Val (am tot auzit asta), diferit de cele cu multe înjurături porcoase cu care ne obișnuisem….
