Mi-am dat seama că despre Ea, despre Ozana, nu am scris nimic pe blog, deși îi poartă numele. Până acum. Am băgat-o într-un context cu Dunărea, când am fost în deltă, dar ceva special, doar despre ea, nu. Și aș fi putut spune atâtea… Eu mă tot duc pe malurile ei și-mi dau seama că niciodată nu-i la fel. Când e lină și curge domol la vale, când e uscată de abia mai susură un zâmbet, când e învolburată de…
Sunt de ieri în deltă. În Delta Dunării care a fost odată a mea. Acum doar Ozana-i a mea. Am mers într-o barcă cu prieteni buni – vechi si noi, pe o Dunăre care m-a așteptat într-un fel al ei, calm, așezat, albastru-verzui. Aș fi crezut că-i emoționată de întâlnirea noastră. I-am zis, doar, că vin de la Ozana. Și mi-a zâmbit. Nu știam cum se va undui când am trecut cu degetele pe luciul ei. Era catifelată, caldă, diferită…
Anul trecut pe vremea asta îmi turnam un pahar de vin dintr-o sticlă de prin frigider, pe care era scris Louis Eschenauer, Bordeaux 2013. Așa-mi amintesc. Și asta ca să-mi treacă problemele existențiale despre facebook și faptul că voiam să mă deconectez definitiv. Simțeam că mie, însămi, nu-mi mai aparțineam. Dar paharul acela de vin a fost atât de bun, încât nu numai că mi-a trecut gândul răzleț, ci chiar a evoluat. Mi-am făcut blog. Da, stau în Humulești. Aproape…
