E vorba despre lumea în care trăiesc. O lume cu de toate și mai ales cu „așa trebuie”. O lume cu mult simțul umorului, în care fiecare râde de celălalt și câștigă cel care doar o face pe-a prostul, fără să fie și pierde cel care se crede deștept.

E o lume a satului dar mai orășenită, cu oameni care respectă anotimpurile și sărbătorile din săptămână. Intr-o zi de sărbătoare e îmbulzeală de mașini pe strada principală a orașului pentru că vin la piață sau la magazinele mai mari -că nu vreau să le zic hipermarket-uri, ori poate pur și simplu vin să se-ntâlnească cu nașa ori cu vreo cumătră.

In astfel de zile oamenii ies mai atent îmbrăcați. Barbații au pălărie, cămași deschise la nasturele de sus și pantaloni de stofă, călcați, de cele mai multe ori verdele ăla mai închis. Sau verde „ou de rață”. Da, da, ou de rață. A fost o vreme când la nunți era culoarea rege.

Femeile au cele mai decente costumașe. Vișinii sau bleumarin, cu fuste drepte și sacouri cu nasturi îmbrăcați. Cele mai cochete pot avea și bluze dantelate și pantaloni negri, drepți. Intotdeauna negri.

Dar nu e o uniformă asta ce descriu eu. E o parte din lumea străzii, a străzii din zile de sărbătoare cu cruce roșie. In restul zilelor, toți sunt în curțile lor, au vaci, păsări, au chioșcuri la sat ori câte un membru de familie în Italia. Fiecare are câte o ocupație, au griji, nevoi.

E o realitate. Nu întotdeauna e atât de idilic precum pare. E o lume în care trăiesc și o iau așa cum este. Nu ai cum o schimba, nici indiferent nu poti trece pe lângă ea. Te adaptezi, încerci să înțelegi apropiindu-te de freamătul ei – atât cât este, atât cât poți.