Dacă te uiți la mine în timp ce butonez pe telefon și mă întrebi „ce tot stai pe facebook?”, s-ar putea să-ți raspund cam așa:

Stau în momentul ăsta, poate e o întâmplare că m-ai văzut. Mi-am găsit un răgaz ca să stau acum. Poate nu am ce să vorbesc cu tine și în dreptunghiul telefonului am o mică lume mult mai interesantă decât a ta.

Sau poate am cuiva să-i răspund într-un dialog inițiat pe o postare a cuiva. E un om mișto acolo care a zis ceva, mie mi-a venit să-i răspund într-un comment, mai târziu o fi citit, o fi râs, o fi continuat poanta, mie mi-a zbârnâit telefonul că am notificare, deschid, râd și eu, îmi vine un alt răspuns și tot așa.

Poate că stau pe facebook pentru că vorbesc cu jurnalista care a ales pentru coperta cărții o fotografie de-a mea, fotografie pe care a remarcat-o tot pe pagina mea de facebook.

Altădată s-ar putea să stau cu ochii în telefon pentru că urmăresc pozele urcate pe Instagram de alții, am o listă pe care-i urmăresc, văd ce e nou, modern în fotografie.

Stau pe facebook pentru că-mi place o pensiune din zonă, îi sunt administrator și am grijă să fac postări pe pagina ei.

A! Să nu uit că stau pe telefon și când scriu pe blog. Nu folosesc laptopul că nu are diacritice și acolo nu pot să scriu sfârâiac, gașcă, stropșit, zărghit și altele asemenea.

Poate că e mai important pentru mine în acel moment să-mi editez o fotografie făcută în dimineața aia sau acum o săptămână. Ori să-mi verific mesajele unde mai primesc comenzi.

Dar mai mult ca sigur că nu-ți voi răspunde în niciun fel. Posibil să-mi pun, politicos, telefonul pe masă și-o să mă uit absent la tine. În cazul în care e un subiect interesant, s-ar putea să privesc altfel.

Pentru că în restul timpului când nu stau pe facebook, fac așa: modelez în lut personaje din lumea lui Ion Creangă, ascult radio, fotografiez oameni pe ulițele Humuleștiului, merg cu bicicleta, privesc apusuri, curățenie prin casă, țin câte o prelegere în fața studenților de la ASE, mai particip la câte un simpozion, lucrez cu copiii „O oră cu Ionela”, râd cu prieteni buni, dansez, mă joc cu cățeii mei, deschid magazinelul de artă populară Lungu’s Mall, dau interviuri, mai merg prin emisiuni, citesc un sfert de oră pe zi, decorez câte o pensiune cu tapiserii cu Nică și poveștile lui.

Mă opresc, deși aș putea să mai zic.

Dar nu mă judeca pentru timpul meu pe care mi-l fac pentru a sta pe facebook. Încerc să-l fac un timp de calitate prin ceea ce vreau eu să transmit acolo și prin oamenii faini pe care i-am cunoscut prin intermediul facebook-ului. Nu-l preamăresc. Are defectele și neajunsurile lui. Dar am ales partea lui bună, cea mai bună, așa cum fac și cu oamenii. Mi-i aleg să fie Buni.

Foto: Ciprian Babor, în căutarea unui răsărit prin Tarcău.