---

Ba nu, nu există reguli pe Facebook. Am zis așa, ca să atrag atenția din titlu. Pentru că Facebook-ul e un spațiu deschis, intră toată lumea și facem cu toții ce vrem.

Dar…

Ca peste tot, oamenii se împart, se împrăștie, se adună după afinități, după modul de a face glume, de a ști să continue glumele zise mucalit, de alții. Care rămâne în gașcă bine, care nu, nu. Blocarea unui friend survine, de cele mai multe ori, ca un gest firesc, la modul „de ce să-mi crape mie capu’  pentru un nebun…”

De când mi-a făcut prietena mea – cu ani în urmă – cont de Facebook, am știut de la început că nu voi pune trandafiri lângă cești de cafea spunând „O zi bună să aveți!”. Pe bune? Păi eu trebuie să beau cafea, cafea. Nu o imagine siropoasă share-uită de n-șpe utilizatori.

La începuturi îmi mai puneam și eu poze gen „io la…”. Dar niciodată selfie-uri. Și mă uit în urmă că totuși încercam să transmit ceva de la obiectivul acela. Măcar nu stăteam țapănă în fața Palatului Buckingham sau arătând cu degetul spre fântâna cu apa de la Evian. Zic si eu…

N-oi fi eu cea mai deșteaptă de pe lumea asta, dar măcar încerc să fac chestii bune învățând prin contraexemplu cum nu ar trebui sa fiu, văzând la alții. Mai pe scurt: dacă nu-mi place cum/ce faci tu, încerc să nu fac și eu așa.

Dacă altul pune poze ridicole și le simți că-s așa, nu continua și tu că „așa fac și ei”. Nu fi banal. Că vei avea parte în listă de oameni la fel. Pare o strategie, dar e în firescul lucrurilor să se-ntâmple astfel.

Astă vară am văzut o grămadă de poze de familie cu ea și el în costum de baie, amândoi înlănțuiți, poză făcuta de un vecin de prosop. Greșit. Frumos era să pozezi o scoică și marea în fundal iar poza asta o țineai pentru tine în calculator, în folderul cu „Mamaia, vara  2016”.

Sau mai e poza aia clișeistică, unul din momentele acelea rare când doamna iese de la coafor și domnul e în costum, pac, poză amândoi făcută de vecinul de apartament. Și pac text: „Gata de petrecere.”

Băi, serios, vorbesc omenește. Incerc scriind aici să-mi lămuresc și mie niște situații care provoacă dureri de ochi și de cap. Dar fiți mai creativi, zău.

Iată cum, încet, încet se conturează niște reguli (minime), de conviețuit pe facebook. Nu-i frumos nici să anunți cu surle și trâmbițe că faci curățenie în listă. Ia și fă-ți. Nu mă interesează. Nu tremurăm niciunul dacă rămânem au ba. Sau dacă te-am scos, nu-mi cere înapoi niciodată prietenia. SIGUR nu te-am scos „din greșeală”. (Apropo, e o minciună).

Cred că fiecare dintre noi am râs de anumite situații văzute pe amărâtul ăsta de Facebook, dar situațiile au fost diferite, privite din unghiuri diferite. Așa cum e și faza cu Lamulțiani-urile de pe facebook.

Îmi iau aer în piept și o să spun pe repede înainte că a eticheta pe cineva pe o imagine, alături de alți 49 de omuleți cărora le spui La mulți ani!, nu e ok. Pe bune.

E o urare făcută la angro, fără trăire, fără nicio emoție. Mă bagi într-o oală comună în care suntem niște legume iar tu, cel care ne etichetezi, te uiți la noi ca un bucătar care trântește capacul deasupra cratiței și spune la urmă: „Gata, mi-am făcut datoria, stați și fierbeți în ciorbă cu Lamulțiani-ul meu”.

Sunt urări care se spun din inimă, direct. Cu o amintire comună, cu un cuvânt spus din suflet. Că se simte asta. Sau și mai tare e când nu zici nimic. Dar nimic! Lasă că ne întâlnim pe postări, mai un like, mai o inimioară. Aproape că ieși în evidență când nu-i scrii omului nimic pe wall, de ziua lui. E perfect.

Dar cine sunt eu ca să-mi dau cu părerea. Nu? Tot ce-am zis aici sunt gânduri răzlețe pe care le-am scris în calitate de…”părerolog”. Orice asemănare cu personaje din realitate e pur întâmplătoare.

Hai, la mulți ani, fii creativ! Sunt cu ochii pe postările tale.