Ca să scriu „ce făceam eu la 15 ani”,  m-am gândit să nu încep cu „eu, pe vremea mea când eram de vârsta  voastră…” pentru că un tânăr te cataloghează imediat drept babalâc. Și pe bună dreptate. Ce, parcă mie îmi plăcea când mama mea îmi zicea că  ea, pe vremea ei învața la lumânare? Dădeam ochii peste cap și mă  gândeam la altceva.

Așa că o să fiu la obiect, rapidă în povestire și să înțeleagă concret adolescentul de azi.

Îmi amintesc perfect de sentimentul pe care l-am avut când am intrat în Fondul Plastic din Tulcea, un fel de Consignație unde expuneau doar artiștii plastici și unde mă uitam adesea în vitrine, pentru că drumul meu de la școală – acasă trecea pe acolo.
Așa că m-am apropiat timid de una dintre tapiseriile de pe perete, care era la un preț exorbitant pe atunci, și care-mi dăduse o stare aparte. Mi-am dat seama că acea tapiserie era realizată cu fire lipite unul lângă altul, iar efectul era u.a.u.

În ansamblu părea simplă tehnica, dar efectul era maxim. O compoziție cu fire colorate bine alese și cu simț artistic.

Am ajuns acasă, am făcut rost de o bucată de sac – acesta fiind suportul textil, pe care am inceput să lipesc diverse fire. Mi-a ieșit o floare apocaliptică, cu frunze și crengi dintr-o eră necunoscută. Mama a fost atât de mandră de tapiseria mea încât a bătut un cui și a atârnat-o pe perete unde a stat mulți ani.

Ce vreau să spun cu asta. Că au trecut anii, am terminat liceul, apoi facultatea, apoi am lucrat în învățământ, adică în toți acești ani nu am mai făcut deloc genul ăsta de tapiserii. Dar deloc! În schimb a rămas în mine sentimentul acela latent cum că știu să fac, aș vrea din nou să fac astfel de păretare.

Și iată acum, după atâția ani, stând în Humulești am realizat tapiserii cu aceeași tehnică a colajul (coller în franceză înseamnă a lipi). Doar că mi-am ales tema din poveștile lui Ion Creangă, adică „Nică în cireș”  și „Nică cu pupăză din tei”, păretare care decorează câteva din pensiunile din zona Târgu Neamț. Și cu care mă mândresc.

Care e rostul celor povestite aici? Faptul că e minunat să te lași inspirat de lucruri frumoase, de oameni interesanți, să alegi ce e bun pentru suflet, chiar dacă e greu la 15 ani să  discerni ce e bun sau rău, dar lasă-te învățat de cei mai buni din preajma ta, nici nu știi când îți va fi de folos. Sau mai e o vorba „te poate scoate din nevoi”.

Aveți încredere și curaj, copii. Mă rog, adolescenți. Și încercați să fiți voi, cu amprenta personală pe tot ceea ce faceți. Faceți cumva să aveți ceva-ul vostru.

 

C E V A este un proiect cultural care își propune activarea populației tinere din orașul Târgu Neamț, prin implicarea directă într-un proces de explorare a realităților locale și crearea unui produs cultural specific.