Neamțul Fotogenic
Știu de mult că fotografia unește oameni. Oameni cu un i, nu „oamenii”, pentru că nu pe toți îi adună laolaltă. Ci pe cei cu pasiunea asta nebună despre care la început am zis că ete na, o glumă! Apoi te dumirești că te cuprinde încet dar sigur, iar când simți că treci pe lângă un cadru și nu ai putut să te oprești să-l captezi și vezi că suferi, înseamnă „gata, ești luat!”
Un grup de bravi fotografi din Piatra, pe numele lor Foto Club Neamț s-au gândit să adune într-un eveniment genul ăsta de oameni, cel descris mai sus. Și pentru că Neamțul stă atât de frumos la poză i-au zis cum altfel dacă nu Neamțul Fotogenic, acum ajuns la a doua ediție.
Nu a fost un eveniment oarecare, de bifat că uite, am făcut și noi niște poze. Au fost invitați fotografi foarte buni, printre care NPS Manager la Nikon România Mihai Olaru și care ne-a adus aparatură pe care am putut să o încercăm pe toată perioada evenimentului.
Apoi Horia Bogdan, o revelație pentru noi toți, pentru că după ce ne-a arătat fotografiile lui din Norvegia și Irlanda de Nord, am rămas siderați despre ce poate însemna o fotografie, câte unghiuri există sub care o poți privi, câtă tehnică și cât simț artistic trebuie să încapă într-un singur om.
Iar până la urmă să-ți dai seama cât de modești sunt oamenii aceștia. Câtă răbdare și tact pedagogic a avut Horia, de exemplu, când ne-a analizat în ultima seară fotografiile din acest workshop. Zic tact, pentru că nu a vrut să taie aripile nimănui, dar nici nu ne-a mângâiat tandru pe creștet, ci ne-a arătat ce contează în fiecare fotografie. M-a impresionat că vedea detalii imperceptibile pentru mine – crenguțe minuscule ori frunza uscată de la baza unei tulpini, la care dădea și soluții.
Până să ajungă la fotografia mea, nu mai aveam suflu. Mă încurajam singură că o să fie bine, eram totuși curioasă ce neajuns are.
Am îmbrăcat puțin în cuvinte cum că Lacul Cuejdel (unul dintre obiectivele din traseu) fiind unul „serios” prin simetriile oferite de reflexia luminii, am căutat partea veselă a lui, când am dat de acei norișori ușor roz. Când mi-a spus că liniile și unghiul din care am făcut fotografia îl duce cu gândul la un castel, mi-am zis ura! Am reușit. Doar ăsta e scopul fotografiei, să-l duci pe privitor într-o poveste. Dar cu adevărat am leșinat când a zis că se vede frumos roua din iarba din prim plan. Roua! Pe care eu nici măcar nu o văzusem.
Vreau neapărat să arăt aici fotografia Feliciei Aron, din stilul minimalist elegant i-am zis eu, dar cu atât de mult conținut. Fâșia aceea rozie de pe trunchiul copacului mi-a arătat cam până unde poți să mergi cu descoperirea în fotografie. Adică să cauți acolo unde crezi că nu ai ce vedea, dar doar un ochi inteligent poate vedea.
Iată și zimbrul liber captat de Ciprian Negură, după care am alergat tiptil toți dar doar el l-a prins dintr-un unghi bun. Poate și pentru că e tenace, nu numai norocos, dar încă mă întreb cum a putut merge cu tunul acela atâta drum. Dacă vreți să știți cu ce tip de Nikon l-a prins, intrați pe pagina lui și întrebați-l personal. Eu nu pot reține atâtea chestii tehnice. O să dați și de niște păduri fantastice din lumea basmelor.
Mi-a plăcut și viziunea lui Cip Babor. O reflexie a trunchiurilor de copaci pe un fundal de un verde intens, minunat. Pleca conturul lor clar de sus, pierzându-se spre partea de jos a imaginii. Ca o imagine a noastră în oglindă, atunci când nu știm dacă ne cunoaștem cu adevărat.
Am mai reținut și un landscape pe înserat, cu un deal. Exact asta a fost descrierea dată de Dragoș Birtoiu. Noi am râs cu toții pentru cele cinci cuvinte în total spuse, dar am simțit cât de bine a prins lumina. Cred că a fost atât de bună fotografia încât chiar nu mai avea ce să spună.
Și începătoarea noastră dragă, Ana-Maria Apopei care a venit cu tot entuziasmul ei ca un burete ce absorbea informația de la fiecare în parte.
Puteți să-i descoperiți și singuri pe ceilalți fotografi, din care amintesc doar câțiva: Alex Cerescu, Cristina Luchian, Liviu Gherman, Gianluca D’Amico, Sorin Bolog, Ionuț Ștefănescu, Valean Vlad, Roxana Cociorva, Toma Ștefan-Daniel, Bogdan Ciungara, Antoneta Andriescu.
Inimile mereu arzânde ale acestui Neamț atât de Fotogenic au fost pe rând: Dumitrița și Vlad Luncanu, Mihaela Babor, Toma Stefan-Daniel, Ionuț Ștefănescu, Felicia Aron, Ciprian Babor, Victor Șeremet. Pentru că s-au îngrijit să ne fie nouă bine cu tot ce presupune asta: trasee, cazare, offroad, ceaun în pirostrii pe vârf de deal, mic dejun cu cafea aburindă și scofeturi pe malul Lacului Cuejdel. Cred că și de ceața aia minunată tot ei s-au îngrijit să o avem pentru poze. Iar surpriza maximă a fost că fiecare am primit cadou un print cu fotografia aleasă de noi.
Nu știu ce să zic de ceilalți, dar la sfârșit mie mi s-au umezit ochii. De frumusețea celor trei, patru zile cu aparatul în mână alergând după subiecte, uniți de aceeași flăcăruie, fotografia. Dar surâd.
Parteneri și sponsori pentru a doua ediție a Neamțului Fotogenic 10 – 13 mai 2018 au fost: Nikon România, Heidelbergcement România, Primăria Tîrgu Neamț, Izotec Group, TCE 3 Brazi, Parcul Natural Vânători-Neamț, Direcția Silvică Neamț, Clubul Offroad Piatra Neamț și Tîrgu Neamț, Pensiunea Braniște, Avascut. ro, Maiaoutdoor. ro, HubPhoto.