Felis ?>

Felis

Rochiile de mireasă concepute de Felicia Aron pe care le-am văzut sâmbătă, într-o prezentare de modă la Iași sunt precum fotografiile ei. Linii, intersecții de linii, tăieturi în linie. Și multă creativitate.

Prezentarea am văzut-o în cadrul evenimentului Fashion Week Iași, Kasta Morrely 2018, la care Felicia, prietena mea, m-a invitat să fiu prezentă acolo, în sală.

FB_IMG_1541522233234

Ne cunoaștem și suntem prietene de trei ani. Și e genul acela de prietenă cu care nu trebuie să te suni de șapte ori pe zi doar ca să pierzi timpul și să spui nimic. Nici la cafele interminabile nu ne întâlnim. Că nu am mai fi astfel prietene, ci cunoștințe. În schimb ne-a unit o pasiune comună, fotografia. Pentru că în restul timpului, ea este mamă și coase rochii. Rochii multe, rochii.

E în felul acela că nu vrea să rămână blocată într-un nivel. Vrea și știe că poate mai mult de la ea. Se mulează pe ideile doamnelor și fetelor care vor un anumit tip de rochie, dar în timp și-a creat și un stil al ei. De aceea, când a primit invitația să participe la prezentarea de modă alături de Case de Modă prestigioase, a luat-o ca pe o provocare și s-a pus pe treabă.

Nu prea am bătut-o la cap să o tot întreb ce va croi, dar niște vizite la atelier tot i-am făcut. Am tras cu ochiul la umerașele de pe stative și vedeam cum rochiile create erau altceva decât rochiile pe care le cosea de obicei. Erau idei îndrăznețe, era foarte ea în fiecare dintre rochii, nu foarte multe aplicații dantelate și briz-brizuri, în schimb tăieturi interesante. Și ceea ce îi place ei mult, pantalonul. Dar nu acela clasic. Ci plin de feminitate. Eu nu am cuvintele comentatorilor de fashion, ci pot să spun ce văd prin ochii mei. Și mi se arătau niște ținute pe care le vedeam pe niște fete curajoase, îndrăznețe și sofisticate. Cărora le place Altfelul fără să fie într-un mod nebunesc, ci personal.

În seara prezentării eu chiar aveam emoții. În sală era organizat totul foarte minuțios, începând chiar de la intrare am fost conduse către locuri special rezervate pentru invitații Felis.  Apoi era multă lume elegantă, covor roșu, fete cu sclipici și tineri cu papion. Atmosfera frumoasă, deloc greoaie.

Și mai ales m-am bucurat să văd prieteni fotografi din @Foto Club Neamț, pe @Ciprian Babor, @Vlad Luncanu și @Fabian Emanuel Balint cu care fusesem în Neamțul Fotogenic. Întâlnirea noastră acolo, toți, alături de Felicia arăta ce echipă mișto suntem, ei venind special din Neamț pentru acest eveniment.

Și a început. Lumini, muzică, prezentatori. Colecția Felis a intrat a treia.

Au început să curgă model după model, parcă nici nu văzusem rochiile acelea până atunci. Fetele le purtau dezinvolt, îmi plăcea fiecare rochie în parte și voiam să nu le văd într-un mod subiectiv. Și tocmai de aceea îmi placeau și mai mult.

Caracteristica generală erau liniile. La una dintre rochiile la care știam că a lucrat mult, am văzut parcă una dintre fotografiile ei în care a captat șiruri de livezi în linii paralele, cu ogoare intersectate cu alte ogoare. Și parcă se zăreau și unele Răsărituri.

Încă o dată mi-am dat seama că suntem ceea ce ne place să fim. Rochiile acestea albe, dar nu perfect albe, o caracterizau atât de bine. A reușit acest prim pas, pentru că știu că va crește și mai mult. Știu asta, pentru că e prietena mea și simt. Tocmai pentru că nu bem cafele infinite împreună, adică nici măcar una, ci ne întâlnim când putem pe la Răsărituri pe dealurile Pipirigului sau Agapiei, atunci când pot și eu și ea, amândouă.



Și îi doresc tot binele din lume. Să-ți fie bine, Felicia.

Mulțumesc pentru Foto: Vlad Luncanu

Evenimentul   https://www.facebook.com/KastaMorrelyFashionWeek/

Mulțumiri Atelier fElis

https://instagram.com/atelierfeliss?utm_source=ig_profile_share&igshid=1egwljc1jtc9c

MaiaOutdoor_IMG_1814

MaiaOutdoor_IMG_2051

MaiaOutdoor_IMG_1964

MaiaOutdoor_IMG_1904

MaiaOutdoor_IMG_2005

MaiaOutdoor_IMG_1945

MaiaOutdoor_IMG_1843

MaiaOutdoor_IMG_1810

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *