Una dintre cele mai vechi ocupații ale femeilor de la sat, pe timpul iernii, era țesutul covoarelor în război.
Păretare, scoarțe, lăicere sau macat, toate erau realizate din lâna provenită de la oile crescute în gospodărie.

Scoarța a fost cea mai scumpă piesă textilă din casa țărănească și e denumirea a ceea ce a devenit ulterior covor. Dar, înainte de adoptarea tipului clasic de covor, țăranca noastră și-a găsit forma proprie de realizare a unei țesături late, prin unirea a două păretare, sau a două lățimi de țesătură, îmbinate pe mijloc.

---

Lăicerele sunt țesăturile lungi și înguste care se pun pe laițele așezate în lungul pereților, așa cum știm și din interiorul Casei Creangă din Humulești.

 

Pentru acoperitul patului s-au lucrat țesături mai subțiri, numite macaturi.

Macatul – țesătură subțire din lână, țesută în două sau patru ițe în motive cadrilate.

 

A fost o vreme când covoarele îmbrăcau pereții caselor de odinioară, mai precis peretele cu pat și cel fără fereastră, mai ales dacă era spre nord. Niciodată nu erau așezate pe jos. Cazul excepțional îl reprezintă ritualul iertăciunii de la nuntă, când mirii se așezau în genunchi pe covor pentru a cere părinților iertare.

Singurele piese care se așezau pe podea erau lăicerele vrâstate (cunoscute sub denumirea drumuri sau cărări).

Rolul primordial al scoarțelor și lăvicerelor (păretarelor) este funcțional, de a da căldură casei dar și unul estetic, femeia țesătoare dând expresie plastică lumii sale interioare.

Un model inedit este acela al „mâinii lui Iisus”, având în palmă un semn circular lăsat de cuiul răstignirii pe cruce.

Prin păstrarea și menținerea acestui meșteșug, ne-au rămas până astăzi modele caracteristice Neamțului: scoarța „cu trandafiri” din Ghindăoani, scoarța „cu flori” din Crăcăoani, „cu nouri” din Bălțătești sau „cu coarnele berbecului” din Pipirig.

Ele sunt rezultatul creațiilor comunității, dar de-a lungul timpului, fiecare țesătoare a adăugat la modelul răspândit, detalii personale, punându-și amprenta din gândirea, experiența și sensibilitatea ei.

Scoarțele cu formele monumentale ale „pomului vieții” au fost realizate în secolul al XIX-lea, atât în cadrul atelierelor din mănăstirile Agapia și Văratec, cât și în casele din jurul acestora. Ele au constituit apogeul stilului artistic al scoarțelor din Neamț și Moldova în general.

 

---

Țesăturile tradiționale de casă din zona Neamț, prin bogatele lor calități, se înscriu printre cele mai valoroase creații feminine moldovenești.

În acest articol am urcat fotografii pe care le-am făcut în Muzeul Etnografic al Moldovei din Palatul Culturii din Iași, în cadrul expoziției de covoare vechi – nov. 2019 și, de asemenea, covoare aparținând Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Piatra Neamț.

Bibliografie/Informații:

*FLORESCU Elena – Textile populare de casă din zona Neamț, Editura Etnologică, București, 2010

* Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Palatului Culturii din Iași