Plimbările mele pe jos sau cu bicicleta pe ulițele Humuleștiului, m-au făcut să descopăr frumusețea caselor vechi, atâtea câte mai sunt. Ceea ce m-a făcut să caut istoricul arhitecturii specifice.

Zona de „sub munte a Neamțului” reprezintă unul dintre cele mai vechi ținuturi din Moldova.
Așezările ce gravitau în jurul Târgului și al Cetății Neamț au alcătuit o veche organizare social-politică, datând de la sfârșitul sec. al XIV-lea. În perioada lui Petru I Mușat (1375-1391), la adăpostul cetății, Tîrgu Neamț a devenit un important târg de meșteșugari și negustori.

Arhitectura specifică a caselor din zonă este organizarea locuinței cu tindă mediană și două camere (una „de curat” și cealaltă „de locuit”), având în față prispă cu cerdac, pridvor și o șandrama laterală.

Prispa e fâșia din lungul peretelui exterior, care face trecerea dintre ogradă și interiorul casei și apără oarecum temelia. La Casa Creangă prispa este dintr-un amestec de lut cu paie (chirpici) și știu cum doamna Maria (administra odinioară muzeul), lipea periodic prispa.

Acum casele au prispa acoperită cu scândură iar streașina casei e suficient de mare ca să o apere de ploaie.

Astfel a apărut cerdacul ca paravan al prispei și pereților și e ca un gărduț din scânduri traforate cu modele minunate.

Pereții erau din bârne suprapuse din brad sau stejar, tencuite cu lut pentru o mai bună izolare.

Mai sunt case ori anexe ridicate cu pereți din scândurele subțiri (lătunoaie) amplasate paralel – care dădeau lățimea peretelui, ca două plase și între care se bătea lutul amestecat cu paie. Pe vremuri, meseriași la trebușoara asta erau țiganii, ca, dealtfel și la construcția de bolțari din chirpici. Pe deasupra acestor pereți – interior/exterior se bătea lambriu, „ca să se vadă frumos” ori erau tencuiți cu lut și văruiți.

O parte spectaculoasă a casei o reprezintă și acoperișul. Au rămas destul de puține case cu draniță, majoritatea fiind acoperite cu tablă. Draniță e ceea ce în alte zone i se spune șindrilă. Sunt fâșii subțiri despicate de brad care se bat cu cuie. Nu oricine știa să bată dranița pe casă.

Evoluția arhitecturii populare din zona Neamț demonstrează uriașul potențial al oamenilor de adaptare la condițiile geografice și istorice, aducând o prețioasă contribuție la îmbogățirea tezaurului național de arhitectură populară.

Bibliografie/Informații

*Florescu, E. 2011, Arhitectura Populară din Zona Neamț, Editura Etnologică, București

*Muzeul de Etnografie Piatra Neamț

Fotografiile le-am făcut în Humulești, Vânători-Neamț, Răucești, Grumăzești.