Arnăuții din Humulești ?>

Arnăuții din Humulești

IMG_20210101_112257Primul meu Revelion la Humulești, cu o Ionelă picată din Tulcea care nu văzuse în viața ei urători, a fost în ’89 spre ’90.

Și prima mea mare surpriză nemaiîntâlnită, nemaiauzită a fost jocul Arnăuților.
Erau spectaculoși, le zdrăngăneau zurgălăii la unison după mișcări de sute de ori repetate, la un moment dat aveau un joc cu palmele, ta-ra-ra-ra, ta-ra-ra-ra, în timp ce săltau din picioare și suflau în fluiere. Unul era îmbrăcat în soldat, altul în femeie cu obrajii fardați mult cu roșu, altul bătea doba de piele într-un ritm anume, parcă era o piesă de teatru iar ei chiar se simțeau artiști.

Era singura lor zi din an când erau priviți și admirați, dar și noaptea lor de Oscar.
Mă uitam, nu înțelegeam absolut nimic, dar aveam părul măciucă-n cap.
Dramatică era și bătaia aia-n dobă, pe care nu am uitat-o niciodată și e distinctă doar în Humulești.

Arnăuții nu trebuie văzuți la televizor, acolo e doar gălăgie. Filmarul îți dă viziunea lui subiectivă, din unghiul lui și nu-ți dă nicio stare. În plus, dacă ești cu un cârnaț în gură, nici nu înțelegi de ce se zbuciumă mascații pe ecran. Trebuie să te întâlnești cu ei în satul lor, aici, în Humulești. Am aflat mai târziu că socrul meu, Ticușor Lungu, îi adusese din uitare, reînviind acest joc al Arnăuților.

Am ieșit în dimineața asta pe ulițele Humuleștiului în căutare de subiecte. Și i-am găsit pe ei, urmașii urmașilor Arnăuților de atunci.

La mulți ani! #DouăzeciDouăzecisiunu

IMG_20210101_112257

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *