Pentru mine 1 Martie începe din octombrie, noiembrie, cam așa.

De ce? Pentru că fac mărțișoare. Multe marțisoare.

Și asta presupune să încep din timp.

Eram mică și era moda să ne etalăm toate mărțișoarele pe care le primeam înfipte în piept, pe uniformă. Abia așteptam pauzele ca să ne fâțâim pe holurile școlii, era important să fim văzute cu zdrăngănelile înfipte în uniformă. Primitul dar și oferitul marțisoarelor era un fel de ritual. Aveam colege care așteptau să vadă cine le oferă ca să dea la rândul lor.

Când am mai crescut, am zis să fiu arogantă, să nu mai fiu ca toate colegele, cu doldora în piept, ci să port doar unul. Îmi alesesem dintre cele care erau făcute manual, luate de la Fondul Plastic.

Dar ce știam eu pe atunci, o copilă din Tulcea? Când am crescut mare studentă-n Iași și măritată la Humulești, am aflat că „fimeie, dacă vrei să primești cadou de 8 Martie, trebuie să oferi mărțișor de întâi”.

Cu tradițiile și obiceiurile locului nu te pui, dar nici nu am observat că femeile chiar își bat capul să ofere bărbatului lor mărțișor. Sau na, mai știi?…

Apoi, învățându-mă cu modelajul în lut și lumea lui Ion Creangă în personaje, am zis să adaptez pentru mărțișor figurinele pe care le modelez în căușul palmelor, să fac unele de dimensiuni mici.

Așa am pornit Târgurile de mărțișor. De ani buni sunt invitată la Muzeul Țăranului în București cu această lume a lui Creangă și unde fiecare invitat este selecționat din mulți cei care vor sa fie expozanți.

E uimitor să văd în continuare oamenii care trec prin fața standului cum se opresc, zâmbesc, încearcă să-i identifice pe Pâcală sau pe fata moșneagului. E și mai amuzant când îmi arată cu degetul către unul care nu are eticheta cu numele „dar ăsta cine-i?”.

Dar ce știm despre tradiția mărțișorului? Că demult, demult, firele răsucite erau unul alb și unul negru, nu roșu. Vesteau sfârșitul iernii și începutul primăverii, adică al vieții. Aceste fire se puneau la mână apoi se legau de ramurile copacilor.

Mai târziu cineva s-a gândit că ar fi frumos să atârne ceva de aceste fire răsucite și acel obiect putea fi un bănuț găurit. Și de aici creativitatea oamenilor, al femeilor în special, au dus la crearea mărțișoarelor decorative. Negrul a fost înlocuit cu roșul care era mai viu, mai curajos.

Mărțișoarele erau făcute de femei harnice dar mai ales creative. Îmi spunea o mătușă că avea colege în școală care tăiau capătul unei pene de găină, acel cotor care era cilindric și pe care-l înfășura cusând cu fir de mătase pereții. Ieșea un tub îmbrăcat în alb, apoi încă unul roșu și le unea cu fir de marțisor făcut tot de ele.

Într-un fel, dacă stăm și ne gândim, nici nu e de mirare că fetele ofereau mărțișoare. Pentru că ele le făceau. Așa se și explică obiceiul de a da fetele băieților mărțișor, dar și acea ocazie din an când ea, fata, putea să-i arate băiatului că-l place, oferindu-i ceva lucrat de ea. Că mă îndoiesc că oferea la toată ulița. (Zâmbesc, desigur.)

Până la urmă azi, ca și altădat’, gestul de a oferi un mărțișor înseamnă bucurie. Frumos e să dai cu drag de cine ți-e drag. Și dă-i ceva ce-ți place și ție, nu lua în grabă de la colț de stradă un plastic pe care scrie Martie, gestul e de duzină, un balast ce va fi aruncat mai întâi într-un sertar apoi la coș.

Și cum ziceam, pentru mine iarna e mai ușoară pentru că primăvara începe din octombrie cu modelatul mărțișoarelor. Și știu sigur că ajung la cine le-a fost drag.

 Articol apărut în site-ul Lumea în știri

https://www.lumeainstiri.com/post/1-martie-incepe-in-octombrie

---